Știați oare că? (Apa)

Apă este peste tot: în oceane şi mări, în râuri şu lacuri, în ploaie şi omăt, în gheţari şi în apeduct (conducte de apă), în băuturi şi hrană. Toată viaţa terestră este născută de apă şi nu poate exista fără ea!

Ce este apa? –  Sora smerită a celei mai puternice  materii explozive – a gazului tonant (oxihidrogen).  Şi gazul tonant – distrugător, şi creatoarea de viaţă apa  constau din hidrogen şi oxigen.  Însă în primul avem un  simplu amestec al acestor elemente, pe când în apă ele-s unite în molecule!

Alexandru Humboldt şi Lui  Gay-Lussac, vreo sută șaptezeci şi ceva ani în urmă,  au demonstrat că doi atomi de hidrogen şi un atom de oxigen sunt uniţi în molecule. Însă care hidrogen şi care oxigen?  Căci hidrogenul are trei izotopi – uşor, greu şi supragreu. Şi oxigenul – tot trei: unul are greutatea moleculară 16, altul are greutatea moleculară 17, iar altul –  greutatea moleculară 18! Apoi apa este amestecul a  42 de substanţe – compuşi ai trei hidrogeni diferiţi cu trei oxigeni diferiţi. În general apa constă din apă uşoară, însă în ea întotdeauna există şi puţină apă grea, semigrea şi supragrea!

Apa este un mineral adevărat şi uimitor – ea a fost născută de Pământ în zorii vieţii lui, când era incandescent ca focul. Când are loc erupţia vulcanilor, din ei se aruncă şi apă : 40 mln tone fiecare an. Această apă niciodată încă n-a fost la suprafaţă – din această cauză ea se numeşte tânără.

Apa are multe anomalii.

Anomalia 1. Apei îi este stabilit să se topească şi să fiarbă (conform structurii ei chimice şi clasei substanţelor, cărei aparţine) la temperaturi cu mult mai joase, care pe Pământ nu există! Dacă n-ar fi această anomalie, apoi n-am avea pe Pământ nici apă lichidă, nici apă solidă – am avea numai vapori de apă în cer!

     Anomalia 2.  Apa are o capacitate termică mare: de 10 ori mai mare decât la fier. Apa se încălzeşte de 5 ori mai încet decât nisipul. Pentru a încălzi un litru de apă cu un grad  se cere căldură de 3300 ori mai multă decât pentru a încălzi un litru de aer.  Însă când apa se răceşte, ea cedează tot atâta căldură, cât a luat, încălzindu-se. Din cauza capacităţii apei de a absorbi căldura temperatura ei la încălzire şi răcire variază neînsemnat locuitorii mărilor nu sunt în pericol de se încălzi prea tare sau de a se răci peste măsură (extrem).

     Anomalia 3 şi 4. Apa posedă o foarte mare căldură latentă de evaporare şi de topire: pentru a evapora apa din ceainic se cere de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o fierbe! Dacă această proprietate ar lipsi, apoi  multe lacuri şi râuri vara ar seca şi orice vietate în ele ar pieri. Îngheţând apa cedează multă căldură: un litru de apă, îngheţând, poate încălzi cu un grad 250 mii litri de aer. Iată din care cauză în nopţile friguroase ale iernii în sere se pun butoaie cu apă – îngheţând, apa elimină căldură care încălzeşte aerul!

      Anomalia 5. Apa la răcire se dilată. Cu  9 % faţă de volumul iniţial. Din această cauză gheaţa este mai uşoară ca apa şi  se ridică la suprafaţă, iar lacurile nu îngheaţă până la fund. Gheaţa de asupra apei este un bun izolator (conductibilitatea gheţii, ca şi a apei, este foarte mică!) : iată de ce chiar şi iarna în Arctică animalelor maritime nu le este prea frig. Drept că dilatarea gheţii pentru conductele de apă, pentru radiatoarele automobilelor, pentru celulele vii poate fi fatală, însă folos din ea este mai mult decât daună!

       Anomalia 6.   Apa la răcire se comprimă, însă numai până la  temperatura de 4⁰. Mai departe apa începe să se dilate, necătând la răcire! Din această cauză apa este cea mai densă şi grea la temperatura de 4⁰. Iarna, răcindu-se până la 4⁰, ea se lasă la fund unde se află toată iarna (în bazine cu apă potabilă!). Straturile de apă, răcite şi mai tare, se coboară deasupra celor de 4⁰, deoarece densitatea şi greutatea lor este mai mică! Iată din care cauză iarna la fundul lacului sau râului este relativ cald.

      Anomalia 7.  Din toate lichidele, în afară de mercur, apa posedă o tensiune superficială cea mai mare! Tensiunea superficială  aceasta-i forţele de coeziune necompensate dintre molecule. În interiorul lichidului atracţia dintre molecule este echilibrată, iar la suprafaţă – nu. Picătura de apă tinde să se lege în nod. Suprafaţa apei întotdeauna este întinsă de o peliculă subţire din molecule. Pentru a o rupe se cere o forţă şi nu mică! Pe această peliculă, ca pe parchet, fug diferite insecte, se ţin de ea lavrele ţânţarilor, fug chiar şi şopârle.

     Fizicienii au calculat precis ce greutate trebuie de suspendat de o coloană de 3 cm de apă pentru a o distruge. Mai mult de 100 tone! Însă aceasta-i când apa este absolut pură. În natură aşa o apă lipseşte, deoarece în ea întotdeauna ceva da este dizolvat. Substanţele străine rup verigile în lanţul trainic al moleculelor de apă şi forţele de coeziune dintre ele puternic scad. Însă în laboratoare savanţii au reuşit să obţină aproape apă pură, care a fost tot aşa de greu de distrus ca şi oţelul de sort superior.

Forţele de tensiune superficială ridică apa în sus prin capilare, ….

Anomalia 8.    Apa este cel mai bun solvent (dizolvant) din lume. Ea dizolvă multe substanţe, însă ea rămâne inertă, nu se schimbă din cauza substanţelor, pe care le dizolvă. Apa este purtătorul de viaţă.  Soluţiile tuturor substanţelor, ce circulă în corpul nostru, sunt preparate din apă. Însăşi solventul – apa poate fi folosită de repetate ori.   

     Dacă de uscat meduza, apoi ea va cântări de 1000 ori mai puţin (unii afirmă că în meduză apa formează numai 96,8%!). Dacă de uscat omul, apoi rămân vreo 20 kg de substanţă uscată. În omul de 70 kg apa formează 50 kg! Când omul vine pe lume, apoi în el apă este şi mai multă:  în embrionul de trei zile – 97%, de trei luni – 91%, de 8 luni – 81%. În om cea mai multă apă este în salivă (99,5%), în creier (85%), în muşchi – 77%. În oase apă este puţină: 20-30%! În plămâni şi rinichi – 80%.

Omul matur în fiecare zi trebuie să bea  2 litri de apă. Însă pentru ca organismul să funcţioneze normal, lui îi trebuiesc nu mai puţin de 10 litri: aceste 10 litri zilnic nimeresc la noi în intestin: 2l   le bem,  1,5l    le înghiţim cu saliva,  1,5l  le dă stomacul în formă de suc gastric, 3l – sucuri intestinale, 0,5l  de fiere, 0,7l – pancreasul (поджелудочная железа).    

De unde iau ţesuturile atâta apă? Singur o creează! Aceasta-i aşa numita apă endogenă (creată înăuntru). Apa endogenă se naşte tot timpul: când respirăm, când acumulăm energie din mâncarea înghiţită, când slăbim, când ne îngrăşam, … Unde se duce această apă?

Multă apă endogenă (nou născută) în ţesuturi şi se distruge – din elementele ei se formează alte substanţe (noi căpătăm energie pentru viaţă oxidând în mitohondrii mâncarea mistuită cu oxigenul obţinut din apă, ceea ce este mai raţional decât să foloseşti oxigenul din aer); multă apă circulă  în soluţii – în celule, între celule, în sânge. Apă se cere pentru a mistui mâncarea (10l), pentru prepararea sucurilor diferitor glande, pentru a transpira, pentru a respira (în zi, respirând cu plămânii, aruncăm afară din noi 0,3-0,4 kg de apă!). Sistema de canalizare a corpului nostru, prin care aruncăm afară „zgura” schimbului de substanţe, pentru funcţionarea normală tot  are nevoie de multă apă.

Fără apă pe Pământ n-ar fi oxigen! Plantele, percepând cu ajutorul clorofilei verzi energia razelor solare, din bioxidul de carbon şi apă prepară în frunzele lor zahăr – glucoza. La aceasta lor le rămâne mult oxigen, pe care-l elimină în aer. Însă el se formează din apă!  Anual plantele de pe Pământ, pentru a trăi şi a creşte, „beau” 650 trilioane tone de apă. În 2 milioane de ani ele complet ar fi uscat toate mările şi oceanele, dacă circulaţia apei în natură permanent nu le-ar umple (asigura)!

Şapte fapte cunoscute despre apă!

 La pierderea a 2% de apă din masa omului se naşte setea, la pierderea a 6-8% apare starea de semipierdere (semileşin) a cunoştinţei, la pierderea a 10% – încep halucinaţiile şi se nasc probleme cu înghiţitul. La o insuficienţă de 12% de apă omul piere!

1. În componenţa mantiei Pământului apă se conţine de 10-12 ori mai multă decât în Oceanul Mondial.
2. Numai 3% din apa de pe Pământ este nesărată (cea mai mare parte din ea se conţine în gheţari) şi numai 1,1% din apa de pe Pământ  este potabilă.
3. Întrebuinţarea cafeinei şi alcoolului conduce la deshidratare (обезвоживание). La fiecare ceaşcă de cafea băută sau porţie de alcool trebuie de băut suplimentar un pahar de apă.
4. Culoarea albastră a apei pure din ocean se explică prin absorbţia aleasă şi dispersia luminii în apă.
5. Apa de mare îngheaţă la temperatura de
6. Apa reflectă 5% din razele solare, iar zăpada – 85%! Sub gheaţa oceanului nimeresc numai 2% din lumina solară.

Oceanul

1) 70%  din suprafaţa Pământului sunt acoperite cu apă. Dacă toţi munţii de “aruncat” în ocean, apoi toată planeta ar fi sub apă. Dacă muntele Everest (h=8848m) de scufundat în ocean în regiunea adâncimii Mariană (11022m), apoi deasupra lui ar rămâne încă un strat de apă de o grosime de 2km!

Adâncimea medie a oceanului Mondial constituie 3800m! A zecea parte a suprafeţei lui revine malurilor înecate ale continentului (uscatului) şi are adâncimea mai mică de 300m.

• Volumul apei oceanului este ≈ 1,4 miliarde de km³, iar fiecărui om de pe planetă îi revine 200 milioane m³! Temperatura medie a apei oceanului ≈ 3,52⁰. Numai 3% din rezerva mondială de apă este nesărată:  97% sunt sărate!
• Într-un metru cub de apă oceanică se conţin 35g de substanţe solide. 80% din ele (28g) o alcătuieşte sarea NaCl. Cu sarea, ce se conţine în Oceanul Mondial, se poate de acoperit tot Pământul (partea uscată a lui) printr-un strat de 153m! Celorlalte 20% le revin practic tot tabelul chimic Mendeleev. În Oceanul Mondial este mai mult de 100 ori aur decât are omenirea acum! Însă concentraţia lui este joasă şi dobândirea lui din apă nu este rentabilă.

Cămila

Cămilele pot două săptămâni nimic să nu bea. Dacă cămila n-a băut apă 3 zile, apoi poate bea până la 40 litri dintr-o dată. Dacă însă n-a avut apă o săptămână – apoi poate bea 100l.  Recordul este de 186l în timp de câteva ore! Cămila posedă câţiva factori care-i ajută mult timp să fie lipsită de apă:

1. în stomac se conţin circa 20 litri de lichid;
2. ea nu transpiră chiar pe o arşiţă de 40⁰C; blana deasă şi groasă o salvează de a se supraîncălzi (pe spatele cămilei în zi dogoritoare lâna se încălzeşte până la 80⁰C, pe când pielea sub ea – numai până la 40⁰C!). Cămila tunsă transpiră cu 50% mai mult;
3. cămila niciodată, chiar pe arşiţa cea mai mare, nu deschide gura, deoarece prin gură se evaporă prea multă apă (din această cauză câinii , cănd le este cald, deschid botul şi respiră des răcindu-se);
4. cămila pentru ca împreună cu aerul să iasă mai puţină apă din organism, respiră numai de 8 ori în minută, iar în zilele foarte călduroase – de 16 ori în minută (boul până la 250 ori/minut, câinele ~ 300-400 ori/minut);
5. temperatura cămilei variază între 34⁰C noaptea şi 40,7⁰C ziua ;
6. cămila conservă apa, păstrând grăsimea. Din grăsime, când ea “arde” în organism, se obţine multă apă: 107 grame din 100 grame de grăsime. Din gheburile sale cămila poate extrage la necesitate până la 50l de apă!
7. dacă cămila chiar a pierdut multă apă din organism (organismul este deshidratat), apoi sângele ei rămâne în stare lichidă şi circulă normal. La alte animale deshidratate şi la om sângele se indeseşte proporţional  cu cantitatea de apă scursă din organism. Cămila poate pierde din organism până la 30% din apă şi să hoinărească prin deşertul înfierbântat cu povoară în spate de până la 400kg!
8. careva dromaderi (arvana) produc până la 4 mii litri de lapte şi 13 kg de lână pe an.

Ploiţă, ploiţă toarnă  tare…

Dacă cuiva din locuitorii, ce trăiesc în provincia Iuninani din nord-estul Chinei, îi trebuie ploaie, apoi el simplu iese în stradă din casă şi începe să strige: “ploiţă, ploiţă toarnă tare…”  şi ploaia nu se lasă mult aşteptată. La aceasta cu cât mai tare strigă omul, cu atât mai tare toarnă ploaia, cu cât mai mult timp strigă, cu amât mai lung durează ploaia!

Acest fenomen se observă sus în munţii Gaoliguşani, unde se află o grupă de lacuri. Dacă pe malul orişicărui din aceste lacuri cineva începe să vorbească tare sau să strige, apoi  imediat din cer începe să curgă apă. Savanţii cred că aerul în această localitate aşa de tarte este saturat cu vapori de apă, încât chiar o mică zdruncinare (zguduire) a lui provoacă formarea din vaporii de apă a picăturilor de ploaie.

Mâncător de ceaţă (negură):

În deşertul (pustiul) african Namib trăiesc gândaci de culoare neagră. Ei trebuie să fie buni inventatori, deoarece umezeală în deşert aproape că nu-i – în timp de un an cade numai 1cm de depuneri. Aici este foarte cald, însă din partea oceanului Atlantic suflă brize (vânturi uşoare). Întâlnirea maselor calde şi răcoroase  de aer dă naştere umezelii – ceţii, care se condensează pe nisip şi stânci. Seara gândacul se afundă în nisip şi şede acolo până dimineaţa. Peste noapte gândacul se răceşte, iar dimineaţa apare la lumină şi el este imediat acoperit cu ceaţă. De picăturile de rouă, apărute pe corpul lui, gândacul se foloseşte cu o mare grijă. Întărindu-se pe creasta dunei,  gândacul ridică burtica şi picioarele din urmă în sus. Trec câteva minute şi picăturile preţioase se rostogolesc pe spatele  şi pieptul lui drept  în gură!

Foca se scufundă până la câteva sute de metri adâncime. Poate să se afle mult timp sub apă, astupându-şi bine nările. Pulsul scade până la câteva bătăi pe minut. Cantitatea mare de sânge (15% din greutatea corpului) le serveşte ca un   acualang bun (la om această cantitate  formează 6,6% din greutatera corpului). Focele, de fapt, ca şi omul şi elefantul, suferă de “boală de mare”, ce este straniu, deoarece ele tot timpul se află pe valurile mării…

 Ondatra (guzgan de mosc):

pe burtă părul creşte puţin mai des decât pe spate, deoarece în apă din toate părţile este frig. Din această cauză burta trebuie  să fie “îmbrăcată” în blană tot aş de bine ca  şi spatele (de fapt, şi pe uscat: picioruşele-s scurete din care cauză burta este aproape de pământul umed). Apa este mai densă decât aerul şi mai tare strânge coşul pieptului din care cauză sub apă ventriculului drept al inimii îi este mai greu de mânat sângele în plămâni. Pentru a înfrunta această presiune asupra plămânilor muşchii ventriculului drept al inimii sunt întăriţi prin fibre puternice suplimentare. (Inima animalelor de apă deobicei nu este aşa de voluminoasă ca la animalele de uscat (în proporţie relativă): de înnotat este mai uşor decât să fugi pe uscat, din această cauză de lucru pompa de sânge are mai puţin).

Atriul stâng si drept,  ventricula stângă si dreptă.

   În deşertul din sud-vestul Americii de Nord trăieşte un animalcic extraordinar – veveriţa pietroasă. Această  fiinţă forte vioaie şi ageră (sprintenă) poate să nu bea apă în timp de …100 zile! Cămila, după cum cunoaştem, poate să se lipsească de apă 30 zile.

     Printre pisici sunt iubitori de a înnota. Pentru pisicile ce trăiecs  pe malurile lacului Van în Turcia, apa este o stihie adevărată. Ele petrec multe ore în apă, prinzând peştişori mici şi moluşte. Aceste pisici chiar şi dorm în apă, aranjându-se în locuri nu prea adânci.

        Masa apei în oceanul universal constituie aproximativ ! La răcirea ei cu  s-ar degaja aproximativ căldură ce este echivalent cu arderea a  de cărbune. Trenul de cale ferată, încărcat cu acest cărbune (pentru al aduce în Bălţi!) s-ar întinde pe un drum de , ce aproximativ ar coincide cu dimensiunile sistemului Solar!